Accidente Cutremur Meteo National Natural news Politică romania Societate stire Știri ziare

E.ON Energie România a susţinut amenajarea a 100 kilometri din Via Transilvanica, în Caraş-Severin

E.ON a susţinut, cu sprijinul clienţilor, amenajarea a 100 kilometri din Via Transilvanica în judeţul Caraş-Severin, în condiţiile în care, în mai puţin de două luni, 100.000 de clienţi şi-au activat factura electronică iar fiecare factură a însemnat un metru pentru Via Transilvanica.

Potrivit unui comunicat al grupului, transmis sâmbătă AGERPRES, E.ON a susţinut anul trecut şi amenajarea altor 100 kilometri de poteci din judeţul Sibiu.

Traseul din judeţul Caraş-Severin, în lungime totală de 256 kilometri, a fost inaugurat sâmbătă, 24 iulie, la Gărâna, scrie Agerpres.ro.

„E.ON, în calitate de Partener pentru Sustenabilitate al proiectului de ecoturism Via Transilvanica, a susţinut realizarea a 100 de kilometri din acest traseu, graţie implicării clienţilor care au răspuns pozitiv provocării lansate de companie de a-şi activa factura electronică. 100.000 de facturi electronice au fost activate în decurs de mai puţin de două luni, pentru fiecare factură activată compania susţinând amenajarea unui metru de traseu din Via Transilvanica”, se precizează în comunicatul citat.

Doritorii de drumeţii, pe jos, călare sau cu bicicleta, au ocazia să parcurgă un traseu ce străbate judeţul Caraş-Severin pe o lungime de 256 kilometri din Via Transilvanica. Proiectul Via Transilvanica, iniţiat de Asociaţia Tăşuleasa Social, este unic în România şi valorifică de-a lungul întregului traseu, pe o lungime de aproximativ 1.400 de kilometri (ce străbate ţara de la Putna la Drobeta Turnu Severin), zestrea cultural-istorică a locurilor şi îşi propune să dezvolte turismul verde şi antreprenoriatul rural, tradiţional românesc.

1.077 de borne de andezit marchează acest traseu turistic, 256 dintre acestea fiind amplasate în Caraş-Severin, judeţ care deţine recordul de lungime din Via Transilvanica în rândul celor 10 judeţe implicate în proiect. Via Transilvanica va străbate judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

„E.ON promovează un stil de viaţă sustenabil şi de aceea am ales să ne implicăm în proiecte care au aceeaşi misiune. Suntem mândri că suntem parte a proiectului de ecoturism Via Transilvanica, având şi susţinerea clienţilor noştri. Împreună am dovedit că atunci când „Eu” devine „Noi”, fiecare alegere cât de mică, poate avea un impact pozitiv mare asupra mediului. Le mulţumim clienţilor noştri care au fost alături de noi şi de Via Transilvanica în această reuşită, pentru un viitor nelimitat de verde”, a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Alin Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, a precizat că traseul trece prin locuri speciale din punctul de vedere al naturii, al istoriei şi al culturii.

„Via Transilvanica în judeţul Caraş-Severin nu ar fi fost posibilă fără Partenerul pentru Sustenabilitate E.ON. Nu intenţionam să facem această buclă prin Banatul montan, dar cu ajutorul E.ON, am trecut prin 256 kilometri incredibil de frumoşi, printr-o zonă a ţării pe care nu o descopeream altfel. Se trece prin locuri speciale din punctul de vedere al naturii, al istoriei şi al culturii şi suntem recunoscători partenerilor noştri că nu ne-au lăsat să pierdem frumuseţile acestei părţi a ţării”, a afirmat Alin Uşeriu.

Traseul din judeţul Caraş-Severin va traversa 21 de comune: Băuţar, Bolvaşniţa, Bozovici, Brebu Nou, Buchin, Caransebeş, Caraşova, Cornereva, Glimboca, Iablaniţa, Lăpuşnicel, Marga, Mehadia, Oţelu Roşu, Obreja, Prigor, Reşiţa, Târnova, Turnu Ruieni, Văliug şi Zăvoi.

Inaugurarea oficială a traseului din Caraş-Severin a avut loc sâmbătă, 24 iulie, în prezenţa ambasadorilor, iniţiatorilor, partenerilor, voluntarilor şi susţinătorilor acestui proiect de ecoturism. Au fost prezenţi la eveniment Ambasadorii Via Transilvanica: actorul Marcel Iureş, Nicolae al României, ultramaratonistul Tibi Uşeriu, parapantistul Toma Coconea şi Dragoş Bucurenci. La festivitate au mai participat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, reprezentanţii autorităţilor publice judeţene, precum şi ai administraţiilor publice locale din judeţul Caraş-Severin.

Clienţilor care optează pentru produsul E.ON Green Home şi care parcurg Via Transilvanica, E.ON le va acorda o reducere de 5 lei la factura de energie pentru fiecare kilometru parcurs. E.ON Green Home este un produs de energie electrică 100% verde, exclusiv din surse regenerabile: eoliană, solară şi hidro. Pentru a înregistra traseul pe care îl parcurg, clienţii trebuie să acceseze secţiunea Green Steps din aplicaţia E.ON Myline.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro, se precizează în comunicatul citat.

Stiri de azi

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *